sábado, 12 de noviembre de 2011

SIN ALIENTO






SIN ALIENTO

Prendida de un hilo de telaraña
contemplo el ámbar
que perfuma los
insectos retorcidos

Se desata el silencio y en la oquedad
meridional de la sabina
se estrella el último graznido de los patos

Trepo por el contorno del ciprés
y en mi andar por su perfil cónico me detengo

Dos círculos perfectos buscan reflejar el universo

Mi superficie tiene hondas grietas
como la piel del castaño

Un entorno violento me sigue aún entre el
vago hedor que enloquece a las hormigas

Sus pisadas leves cavan laberintos
y palpita el lecho de los árboles

Del caer de las hojas
se desborda un arrope crujiente
que llega hasta el agua

Ahí, se refleja el silencio
pálido de las estrellas

Los grillos y ranas se contestan
y su vaho empapa el otoño

El hambre destroza cuellos de ciervos
y escurre un líquido tibio que tiñe la hojarasca

El capullo colgante de una oruga
se humedece al ritmo del invierno
mientras... se paraliza el calor
y se entume de frío

Huele a resina y almizcle
me deslizo en la nada
la quietud me envuelve
y el ritmo vital
desprende el último susurro
en mi oído... muy adentro


Leticia Garriga- México


*****

Fără mângâiere

Prinsă de un fir al pânzei de păiangen
contemplu chihlimbarul
ce parfumează
insectele buimăcite

Se lasă tăcerea și în golul
meridional al cedrilor
se prăbușește ultimul măcăit al rațelor

Urc pe conturul chiparoșilor
și în mersul meu pe profilul său conic mă opresc

Două cercuri perfecte caută că reflecte universul

Suprafața mea are fisuri profunde
precum coaja castanului

Un mediu ambiant violent mă urmărește încă prin
duhoarea vagă ce înnebunește furnicile

Pașii lor ușori sapă labirinturi
și tatonează temelia copacilor

În urma căderii frunzelor
se scurge o sevă crocantă
ce ajunge tocmai până la apă

Acolo se reflectă tăcerea
lividă a stelelor

Chiriecii și broaștele își răspund reciproc
și patima lor e înghițită de toamnă.

Dorința distruge grumazurile cerbilor
și stoarce un lichid călduț ce colorează frunzișul

Coconul agățat al unei omizi
se umezește odată cu trecerea iernii
între timp… căldura dispare
și frigul devine stăpân

Miroase a rășină și a mosc
alunec înspre nimic
nemișcarea mă îmbracă
și ritmul vital
scapă un ultim șopot
în urechile mele… foarte depărtat


Leticia Garriga- México
Traducción al rumano: Andrei Langa


Fuentes de Documentacción


6 comentarios:

Literalia dijo...

Muy admirable Leticia:
Cuán hermosa contemplación de la Naturaleza, sus aconteceres, su exuberante y voluptuosa grandiosidad bellamente plasmados en tan hermosas líneas.
La Poesía es una red que nos atrapa y seduce entre sus aromas exquisitos, y considero, lo haces maravilosamente.
Con respeto y admiración:
Arturo

Leticia dijo...

Arturo es un honor la lectura de mi poema.Me llena de luz el interior de tus palabras.
Gracias y te dejo un abrazo desde La Paz, BCS. México.

Leticia dijo...

Ana y Rossana , les reitero mi amistad y placer por el trabajo que realizan en favor de la difusión y comunicación de la poesía y sus creadores.
Un abrazo mujeres emprendedoras y bellas.

Ana Muela Sopeña dijo...

Gracias, Leticia, por tus palabras tan positivas.

Un beso
Ana

Rossana Arellano Guirao dijo...

Saludos desde Chile, gracias por la Poesìa, Leticia.
Ana,tq

Rossana

Rossana Arellano Guirao dijo...
Este comentario ha sido eliminado por el autor.